15 lucruri cool pe care poți să le faci la Roma fără să scoți un euro din buzunar

0
275
Viziteaza Roma

Roma, “Orașul Etern”… s-au scris multe rânduri despre această metropolă, despre istoria sa tumultoasă, arhitectura sa remarcabilă sau miliardele sale de povești.

De fiecare dată, însă, redescopăr Roma cu alți ochi, prin prisma altor povești și istorii de altădată. Cred că poți vizita Roma de oricât de multe ori îți dorești fără a te plictisi sau a scapă de sub vraja orașului.

Și pentru că sunt convinsă că știți cu certitudine pe dinafară toate atracțiile faimoase ale Romei, vă propun un alt tip de incursiune: 15 chestii cool pe care le poți face în Roma fără să bagi mâna în buzunar.

1. Admiră superba cupolă a Pantheon-ului (cea mai mare cupolă de beton neranforsat construită vreodată). Templul de 2.000 de ani este cel mai bine păstrat monument antic al Romei și merită vizitat de fiecare dată când ajungi în capitala italiană. Chiar dacă coada pentru acces din Piazza della Rotonda te poate descuraja, află că ea se mișcă foarte repede.

Pantheon - Roma
Pantheon – Roma

2. Ia parte într-o seară la celebra passeggiata pe Via del Corso. Un obicei tipic italian, această mică plimbare de seară, între orele 5 și 7 pm, este ocazia de a vedea și a fi văzut de toată lumea. Evident, Via del Corso este scena celei mai fashionable passeggiata din Roma. Nu rata ocazia de a defila alături de mulțimea elegantă, admirând ținute și binențeles, vitrinele brandurilor de lux.

Via del Corso - Roma
Via del Corso – Roma

3. Reculege-te în Basilica San Pietro. Chiar dacă va fi nevoie să stai la coada care invadează zilnic Piazza San Pietro (se zice că ar fi mai mici la orele prâzului și spre seară), eu zic că merită. Odată ce ai intrat în biserică, oprește-te un moment pentru a admira una dintre cele mai apreciate opere de artă ale geniului italian – La Pieta a lui Michelangelo.

Basilica San Pietro - Roma
Basilica San Pietro – Roma

4. Ia o pauză în Piazza Navona. Poți admira frumoasele fântâni (printre care celebra Fontana dei Quattro Fiumi a lui Bernini – Fântâna celor 4 fluvii, o personificare a Nilului, Gangelui, Dunării și Rio de la Plata), impunătoarele palazzi baroce și multitudinea pestriță de artiști stradali.

Piazza Navona - Roma
Piazza Navona – Roma

5. Simte pulsul orașului în Campo de’ Fiori. Gălăgios și plin de culoare, Campo de’ Fiori este unul dintre punctele fierbinți ale Romei – ziua găzduind una dintre cele mai cunoscute piețe, iar noaptea transformându-se intr-un imens pub în aer liber… iar dacă vrei să cunoști și puțină istorie, află că timp de secole a fost destinat execuțiilor publice.

Campo di Fiori - Roma
Campo de’ Fiori – Roma

6. Admiră mulțimea de pe Spanish Steps (sau Piazza di Spagna). Ca un magnet, Spanish Steps (Scalinata della Trinita dei Monti) atrag turiștii încă din secolul al 18-lea, pe atunci fiind locul perfect în care artiști de tot felul își întâlneau muzele.

Piazza di Spagna - Roma
Piazza di Spagna – Roma

7. Retrăiește fragmente din “Vacanță la Roma” pe Via Margutta. Această străduță chic cu galerii de artă și bouticuri cu antichitați este una dintre cele mai frumoase straduțe pietonale din Roma. Asociată încă din secolul al 16-lea cu arta și artiștii, de numele ei se leagă și cel al lui Picasso, care a deținut un studio la numărul 53, unde a realizat câteva dintre capodopere sale. Tot aici, pe via Margutta, la numărul 51, s-a înfiripat și iubirea dintre Audrey Hepburn și Gregory Peck în pelicula clasică din 1953, Roman Holiday.

Via Margutta - Roma
Via Margutta – Roma

8. Privește lumea în mișcare în Piazza del Popolo. Această piață grandioasă a fost ridicată în 1538 la intrarea nordică a Romei, fiind remodelată și regândită de-a lungul timpului. Basilica din Santa Maria del Popolo, aflată în la ieșirea din piață, este una dintre cele mai bogate și vechi biserici renașcentiste din Roma, păstrând 2 dintre capodoperele lui Caravaggio  – Convertirea lui Saul (1601) și Crucificarea Sfântului Petre (1601), alături de numeroase lucrări de referință, ale unor artiști renumiți precum Bernini și Pinturicchio.

Piazza del Popolo - Roma
Piazza del Popolo – Roma

9. Urmărește intensul trafic din capitala italiana de la înălțimea lui Il Vittoriano. Puține priveliști în Roma pot surclasa imaginea asupra orașului pe care ți-o oferă masiva cladire din marmură ce străjuiește Piazza Venezia.

Il Vittoriano - Roma
Il Vittoriano – Roma

10. Privește în sus spre Columna lui Traian, o reminescență a Romei antice ce tronează asupra Forumului Imperial, evocând campaniile militare ale împăratului roman Traian, cel care rămâne în conștiința colectivă împăratul care a reușit să cucerească Estul, lărgind dominația Imperiului, dar și să remodeleze centrul Romei (adăugând forumul, piața și această coloană, ale căror ruine se păstrează și astăzi în diferită stare).

Columna lui Traian - Roma
Columna lui Traian – Roma

11. Fă o plimbare pe Via Appia Antica, cea mai faimoasă șosea din antichitate, astăzi un loc de referință al Romei, străjuită de câmpuri, pini și ruine celebre – Vila di Massenzio (un complex impresionant, aici se află cea mai bine păstrată pistă de întrecere pentru care din antichitate, Circo di Massenzio, iar deasupra ruinele reședinței imperiale a acestuia), Catacombe di San Sebastiano, Catacombe di San Calistro

Via Appia Antica - Roma
Via Appia Antica – Roma

12. Ieși la alergare în Circo Massimo. Una dintre pistele faimoase ale Romei Antice, martoră a numeroase întreceri cu carele, atât de populare printre romani, în prezent, Circo Massimo este unul dintre locurile preferate pentru italienii care își doresc să facă puțină mișcare.

Circo Massimo - Roma
Circo Massimo – Roma

13. Explorează Villa Borghese, cel mai faimos parc din Roma, o oază de verdeață în cadrul căreia se regăsesc și numeroase muzee.

Villa Borghese - Roma
Villa Borghese – Roma

14. Descoperă secretele Colosseum-ului în prima duminică a fiecărei luni. Cel mai spectaculos monument antic al Romei, un adevărat “palat al plăcerilor pentru romani”, așa cum a fost denumit atunci, poate fi vizitat gratuit o dată pe lună, în prima duminică.

Colosseum - Roma
Colosseum – Roma

15. Pune-ți o dorință la Fontana di Trevi. Un monument iconic al orașului etern, această extravaganza barocă, ce datează din 1732, atrage în fiecare zi a anului o multitudine de turiști. Se spune că dacă arunci un bănuț în Fontana di Trevi îți asiguri reîntoarcerea la Roma, iar astfel se strânz zilnic în jur de 3.000 de euro, care ajung la fundația caritabilă a Bisericii Catolice. Am inclus și asta pe lista celor 15 lucruri cool pe care le poți face fără să bagi mâna în buzunar pentru că am considerat-o o investiție utilă. Fie, așa cum spune legenda, te vei mai întoarce o dată la Roma, fie vei avea noroc în dragoste. Și până la urmă este doar un bănuț 😉

Fontana di Trevi - Roma
Fontana di Trevi – Roma

Destinație Roma: acum se pot vizita toate nivelurile Colosseum-ului

Urmărește pizzasipaste.ro pe FacebookInstagram și YouTube

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.