O dată pe an, toamna, își deschide porțile Casa di Peroni. Anul acesta, pentru a savura Italia imaginată de Peroni, am fost la Roberto’s.
Și mi-a plăcut.
UNDE
În fiecare an Casa di Peroni are o altă “casă”, iar anul acesta este la Roberto’s. Este pentru al patrulea an consecutiv când Peroni deschide Casa di Peroni la București. Am ratat doar prima ediție, dar în fiecare an a fost altfel. Și de fiecare dată a reușit să transmită perfect spiritul de “dolce far niente” și tot ce are Italia mai bun și mai frumos.
Roberto’s și-a creat deja un renume în rândul pasionaților bucătăriei italiene. Este situat chiar pe Calea Victoriei, în interiorul hotelului Hilton. Poți intra fie prin hotel, fie direct din Calea Victoriei.
Adresa exactă este Calea Victoriei, nr. 104. Dacă vii cu mașina, sunt numeroase parcări în zonă, iar dacă vii într-o plimbare atunci trebuie să te oprești pentru a savura puțin din Italia.
ATMOSFERĂ
Am ajuns la restaurant seara, pregătit pentru o cină cu paste. Recunosc, până acum nu am mai fost niciodată la Roberto’s, dar voi reveni și după ce se închide Casa di Peroni. A, am uitat să-ți spun că este deschisă doar până la finalul lunii noiembrie.
Încă de pe terasă realizezi că ai intrat în Casa di Peroni și nu e o idee rea să te bucuri de zilele acestea ceva mai calde la o bere sau un cocktail cu Peroni. În interior descoperi un colț de “bella Italia”, elegant, prietenos și cu bun gust.
Am fost direcționat la masă imediat și pe tot parcursul cinei am avut parte de o atmosferă caldă, ca între prieteni.
MÂNCARE
Îmi este foarte greu să mă decid atunci când trebuie să comand ceva din meniu. Și asta din simplul motiv că aș gusta din fiecare preparat pentru a simți cât mai multe arome la aceeași masă.
Tocmai din acest motiv ador când în meniul restaurantului există platouri cu o selecție de antreuri. Am ales imediat de la startere “Uno in due” cu burrata, fritturina di mare, prosciutto di parma, olive di taggia și pecorino. Un platou delicios, suficient pentru două persoane.
Burrata a fost super cremoasă și este una dintre cele mai bune pe care le-am mâncat în ultimul timp în oraș. Bucățile de pecorino au completat foarte bine restul de arome din platou.
După această combinație savuroasă de gusturi am mai comandat două porții de paste: Sua Maesta’ La Carbonara și Casoncelli ala Bergamasca.
Clasicele carbonara au fost făcute ca la carte cu guanciala, o șuncă nu la fel de sărată ca pancetta, și pecorino. Absolut delicioase.
Casoncelli ala Bergamasca sunt paste umplute cu carne de vițel și un sos de unt cu guanciala. Dacă aveam pâine la masă sigur o înmuiam în sos. Și cu asta cred că am spus clar cam cât de bune au fost. 😉
Nu am mai ajuns la felul principal, dar acesta este un motiv suficient de bun pentru cel puțin încă o vizită la Casa di Peroni da Roberto’s până la final de noiembrie. Plus că mă tentează la maximum să gust și La Pizza di Neleie L’Imperatore.
La desert am ales gelatto con birra, o combinație de gelatto de lămâie cu bere Peroni Picolla. Puțin sceptic la început, cucerit la final de combinația de gusturi.
Am condimentat seara și cu două cocktail-uri având la bază bere Peroni: Spritz cu Aperol, suc de grapefruit, prosecco, și Primavera cu suc de soc, mușețel și cimbru, portocale și lămâie. Desigur având la bază Peroni Piccola. În total sunt cinci cocktailuri cu bere Peroni în meniu, în afara celor două mai poți alege Peroni Pesca, Pegroni și Peroni Parma.
După o cină la Casa di Peroni da Roberto’s nu ai cum să nu spui că “la vita e bella” și cu siguranță vei face planuri pentru următoarea ta vacanță în Italia. Eu sigur fac deja planuri pentru încă o ieșire la Casa di Peroni da Roberto’s, pentru a mai gusta din meniul ales pentru anul acesta.
Casa di Peroni da Roberto’s pe scurt:
Mâncare: rafinată, cu ingrediente de calitate, condimentate cu un strop de Peroni. O combinație savuroasă.
Atmosferă: un restaurant de 5 stele, elegant, care transmite imediat spiritul de dolce far niente. O călătorie în “bella Italia” care te face să te gândești imediat la următoarea vacanță.
Prețuri: Tot ce ți-am spus mai sus a costat ceva mai mult de 300 de lei.
Social media: Poți găsi restaurantul pe Facebook, Instagram și, desigur, pe site-ul oficial.
Verdict: O seară de “dolce far niente” cu arome care te conving că “la vita e bella”.