Barilla vrea să guste din Nutella

0
33
Barilla Pan di Stelle - Nutella

Mă rog. Cine nu ar vrea. Doar că Barilla vrea puțin, sau mai mult, din cota de piață de 88% pe care Nutella o are pe piața din Italia.

Barilla a decis să-i atace pe rivalii de la Ferrero și va lansa, din ianuarie 2019, Pan di Stelle. Da, exact, o cremă de ciocolată și alune care să concureze cu Nutella.

Nutella, care dacă nu știai, este un produs italian ;-), are o cotă de piață de 88% în Italia și de 54% la nivel mondial, iar principalul rival este produsul Cokokrem, produs în Turcia și care deține o cotă de 2%. Restul se împarte între diverși producători locali și regionali, dar care nu au un impact major la nivel mondial.

Barilla, cu o gamă largă de paste și biscuiți, printre altele desigur, și-a văzut poziția amenințată în Italia după ce Ferrero a lansat diverse tipuri de biscuiți pe această piață.

Brandul Pan di Stelle a fost lansat de Barilla în 1983, biscuiții de ciocolată cu steluțe albe fiind cei mai vânduți din Italia. Barilla spune că va folosi 100% alune din Italia, iar celelalte ingrediente sunt conforme cu standardele implementate de Cocoa Horizons Foundation.

În plus, crema de ciocolată și alune va conține și un ingredient unic: bucățele mici din celebrii biscuiți de ciocolată Pan di Stelle, care vor da cremei o textură specială și un gust absolut fabulos.

Mă rog, deocamdată trebuie să-i credem pe cuvânt pe cei de la Barilla când spun că gustul va fi fabulos. Bine că nu mai este atât de mult până în ianuarie. Și dacă ți s-a făcut poftă de ce va dulce, deschide frigiderul și atacă borcanul cu Nutella. Da, da știm că este acolo. 😉

Citește și: Ghidul esențial pentru a-ți bea cafeaua așa cum o fac italienii la ei acasă

Urmărește pizzasipaste.ro pe FacebookInstagram și YouTube

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.