Borlengo

0
81
Borlengo

Borlengo era, la origini, o parte integrantă a ceea ce era numit „Cucina Povera”, sau masa săracului.

Cu alte cuvinte, se referea la o masă formată din preparate făcute cu ce avea fiecare la dispoziție, scoțând din discuție ingrediente scumpe.

Acest preparat își trage originile din zona Modenei iar cuvânt preparat poate părea prea mare pentru el căci, inițial, se făcea doar din făină și apă. Rezultatul era ca un fel de clătită, dar subțire și crocantă care aduce cu pane carasau din Sardinia. Originea acestui preparat simplu nu este cunoscută cu exactitate însă se consideră că era o mâncare consumată mai ales pe timp de război.

În timpul asediului asupra Castelului din Montevallaro (1266), trupele care apărau castelul au reușit să supraviețuiască consumând doar un soi de foccacia care a devenit tot mai subțire odată cu trecerea timpului și, deci, împuținarea resurselor.

De aici, se pare, că izvorăște și numele „Borlengo”. Această variantă este, însă, populară mai ales în zona Giuglia, căci în Vignola sau Zocca se consideră că Borlengo vine tot de la burla, dar se referă la niște glume din timpul carnavalului.

Borlengo se gătește la foc de lemne într-o tigaie mare din cupru denumită „sole” (soare) după dimensiunile și greutatea sa. Din cauza greutății tigăii, bărbații erau cei care se ocupau cu gătitul care durează cam 10 minute la foc mic.
După ce acest proces s-a încheiat, deasupra se pune un strat de „cunza” (un fel de sote de cârnați și pancetta, tăiate bucățele și asezonate cu rozmarin și parmezan ras). Borlengo se „împăturește” apoi asemenea unei tortilla și se mânâncă cu mâinile goale.
Acest preparat simplu este o specialitate a comunelor Zocca și Vignola însă preparate similare se găsesc și în diferite așezări din Apenini. În Piacenza, spre exemplu, ea se numește „burtleina” iar în Bettola se adaugă și drojdie aluatului.
În zonele muntoase care se învecinează cu Modena și Bologna există „zampanella” care se caracterizează printr-o grosime egală a aluatului. Oamenii locului mai fac și „ciaccio” care se frământă mai mult pentru a fi mai dens aluatul și se coace apoi pe tăvi de fier.
Alte varietăți pe aceeași temă pot include chiar și infuzii de sânge de porc în „onoarea” tăierii acestui animal în apropierea sezonului festiv. Unii aleg să folosească și untura sau usturoiul în mix – toate aceste creații locale subliniind popularitatea acestui preparat simplist.
Această popularitate este împinsă de la spate și de existența unui festival borlengo organizat în Guiglia, aproape de Modena. Festivalul se ține la începutul lui mai în timp ce, în Zocca, este organizat un alt festival oarecum similar în noiembrie.
Zocca este și locul unde își are rădăcinile „Compagna della Cuzna”, o organizație de bucătari specializați în borlengo care oferă demonstrații speciale și cursuri în prepararea acestei mâncăruri.
Urmărește pizzasipaste.ro pe FacebookInstagram și YouTube`

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.