Ciauscolo

0
94
ciauscolo

Ciauscolo nu este cârnatul tradițional italienesc așa cum îl cunoaștem cu toții. Asta deoarece acesta are textura unui pateu și, tot ca un pateu, se mânâncă întins pe pâine.

Se pare că originile acestui cârnat vin din vremea celților care trăiau cândva în regiunea Marche. Aceștia mâncau un fel de pateu din carne tocată pe care-l țineau în niște terine de teracotă. Ciauscolo, însă, este ținut în intestine de animal, ca un cârnat obișnuit.

Originea numelui este incertă însă cea mai plauzibilă teorie este aceea că vine de la latinescul „cibusculum” care înseamnă gustare. Teoria este susținută de modul în care se consumă, chiar și în zilele noastre, ciauscolo, adică pe post de snack.

În mod tradițional, carnea pentru ciauscolo era tăiată manual, măcelarii folosind niște satâre speciale pentru tăierea cărnii. Astăzi sunt folosite tocătoarele, carnea fiind trecută de trei ori pentru a rezulta o tochitură mai fină.

Carnea folosită este prosciutto, pancetta sau spalla (spată). Grăsimea este și ea tocată odată cu carnea. Tochitura este asezonată cu o combinație clasică de condimente – sare, piper și usturoi, toate zdrobite în mojar.

Conținutul este apoi introdus în membranele naturale și afumat în lemn de jneapăn două zile. Ulterior, ciauscolo este ținut în pivniță la maturat timp de două-trei luni. Acest produs din carne este tradțional regiunii Macerata însă se produce chiar și în Umbria.

Urmărește pizzasipaste.ro pe FacebookInstagram și YouTube

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.