Descoperă Lombardia și noua colecție Escada cu un Porsche Macan GTS

0
88

Lombardia este o zonă atipică a Italiei, cel puțin când se apropie sezonul rece, miresmele de struguri, vin și trufe umplând aerul în timp ce culorile toamnei își fac mai lent simțită prezența. Acest cadru idilic a fost explorat cu ajutorul unui Porsche pentru colecția de toamnă Escada.

Regiunea Lombardiei este renumită pentru producția de vinuri, ceea ce o și păstrează activă pe perioada toamnei până la intrarea în sezonul rece. Asta în timp ce majoritatea peninsulei intră într-o stare de hibernare după scurgerea verii.

Culorile gălbui-verzi ale zonei la est de Bergamo, între Lacul Garda și Milano, au fost complimentate de colecția de toamnă Escada care a fost prinsă în cadru de fotograful Peter Hofmann. Potrivirea nuanțelor pastelate a avut însă, în acest periplu, un fundal rece, albastru.

Asta deoarece Hofmann s-a deplasat până în Italia cu un Porsche Macan GTS. Având la dispoziție un SUV cu pretenții sportive evidente, acestuia nu i-a fost greu să aleagă niște drumuri mai virajate către zonele ședințelor foto – și probabil și pentru că nici modelul, Sara Pagliaroli, nu are rău de mașină!

Ce a ieșit este un ansamblu de elemente pe care-l poți vedea cu ochiul liber: de la elementele colecției Escada, la frumusețea naturii și modelul Porsche garnisit cu pachetul Grand Turismo Sport.

Galeria foto stă ca dovadă a acestei călătorii de 600km  la bordul unui adevărat mâncător profesionist de kilometri ce nu consumă nici 10%! O galerie foto care sigur te va inspira și pe tine să treci Lombardia pe lista destinațiilor pentru una din următoarele vacanțe.

Foto: Marcus Hoffmann
Styling: Giulia Carla Beskid
Model: Sara Pagliaroli

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.