DAR, un alt fel de muzeu dedicat mărcii Dainese

0
72
DAR - arhiva Dainese

În 1968 trei prieteni, Mario, Franco și Lino (Dainese) au plecat într-o vacanță pe motocicletă pentru a descoperi lumea. În 1972 s-a înființat apoi compania Dainese, de care cu siguranță ai auzit dacă ești pasionat de plimbările pe două roți. Iar acum poți descoperi întreaga istorie a mărcii la DAR, un alt fel de muzeu dedicate mărcii italiene.

În scurt timp Dainese a devenit un nume de top în rândul producătorilor de echipamente pentru motocicliști, un număr foarte mare de piloți din MotoGP, Superbike sau alte competiții pe două roți folosind produse Dainese. Fiind o companie italiană, Dainese a sponsorizat o serie de piloți încă din primii ani de existență, primul fiind Giacomo Agostini, de 15 ori campion mondial, care a purtat un combinezon Dainese în 1975. Valentino Rossi este acum probabil cel mai cunoscut ambasador al mărcii.

Din 1972 când a fost produsă prima pereche de pantaloni pentru motocross în garajul din Molvena, aproape fiecare campion mondial a purtat echipament Dainese. Și toate aceste combineazoane și produse care au revoluționat echipamentul motocicliștilor sunt acum într-un muzeu. Pardon, într-o arhivă așa cum a precizat Lino Dainese la prezentarea proiectului.

Dacă ajungi la Vicenza, adaugă pe lista obiectivelor pe care trebuie să le vizitezi și DAR, arhiva mărcii Dainese. Sau muzeu, cum vrei să-i spui. Pe o suprafață de 900 de metri pătrați poți atinge peste 500 de combineazoane și vei fi purtat prin 20 de secțiuni specificie pentru istoria mărcii. Curatorul arhivei este nimeni altul decât Lino Dainese, fondatorul companiei.

Notează undeva adresa asta: Via dell’Economia 64/B, Vicenza și când ajungi în oraș, indiferent dacă ești motociclist sau nu, aruncă o privire. Oficial, DAR, arhiva mărcii Dainese va fi deschisă anul acesta pe data de 27 iulie.

Iar dacă ești motociclist, atunci poți cumpăra produsele Dainese și în România prin Dual Motors.

Citește și: MV Agusta lansează o ediție specială împreună cu Pirelli

Urmărește pizzasipaste.ro pe FacebookInstagram și YouTube

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.