Descoperiri arheologice din Pompeii la muzeul Madre din Napoli

0
73

Expoziția colecțiilor de elemente arheologice importante găsite în situl din orașul-fantomă Pompeii, cel lovit de erupția vulcanului Vezuviu în anul 79 d. Hr., te așteaptă până în 24 septembrie 2018 să o explorezi în cadrul Muzeului Madre din Napoli care a colaborat direct cu experții parcului arheologic Pompeii pentru descoperirea și apoi pentru expunerea unor piese din colecții. 

Expoziția numită, pe scurt, „Pomepii@Madre” propune un concept puțin explorat: un adevărat joc între niște elemente extrase din situl arheologic de la Pompeii cu opere de artă modernă și contemporană. Expoziția este, însă, împărțită în două: Prima, „Materia Arheologica”, este situată la etajul trei și este deschisă până pe data de 30 aprilie. A doua, „Materia Arhelogica: Le Collezioni”, poate fi vizitată până pe 24 septembrie. Peste 90 de artiști contemporani și alte personalități au fost implicate în punerea laolaltă a celor două părți ale acestei expoziții de anvergură.

Știu că sună a ceva destinat unui public erudit, probabil unul care respiră aerul acela al culturii foarte rarefiat, așa că voi încerca să explic. Întreg proiectul își propune să găsească posibile legături între elementele arheologice și cele artistice actuale din expoziție. Altfel spus, se încearcă crearea unui spațiu care să supună rațiunii posibilitatea existenței unor legături interdisciplinare (trecând, deci, de nivelul artistic către alte elemente din cultură și viața de zi cu zi) din peste treizeci de secole de viață a zonei Campania Felix și, în genere, a peninsulei Meditaraneene.

Află mai multe despre Pompeii

Prin munca la comun, Parcul arhelogic Pompeii și Muzeul Madre vor să sublinieze ideea că toate elementele care se contompesc în existența unui element de patrimoniu cultural îl fac să fie, într-un fel, contemporan – oricând l-am analiza. Adică, istoria ar putea fi privită nu ca un loc îndepărtat, ci ca un referențial pentru prezent și viitor. Practic, o nouă metodă de a prezenta ideea raportării la trecut pentru a contextualiza (învăța despre…) prezent și viitor.

Astfel, expoziția este organizată într-o manieră circulară, trecând printr-o serie de obiecte, lucrări, instrumente, documente legate de Pompeii și de excavările care s-au făcut acolo care creionează viața cultural-artistică al acelui loc înaintea tragediei. Alături de acestea sunt puse spre a fi apreciate o serie de lucrări contemporane (spre exemplu, este și Andy Warhol printre numele care au lucrări în expoziție) menite să ajute la legarea „potecilor” din trecut până în prezent.

Ideea în sine este fascinantă și merită să mergi la Napoli și să intri în Madre măcar din simplul fapt că poți vedea lucruri care nu au mai fost expuse niciodată, la nicio expoziție pe tema mult-discutată a orașului Pompeii. Ca să nu mai zic de restul discuției, pe care o consider validă, a „podului” dintre nou și vechi – un pod peste timp care, aparent, poate fi trecut la Madre!

Descoperă Lombardia și noua colecție Escada cu un Porsche Macan GTS

Urmărește pizzasipaste.ro pe FacebookInstagram și YouTube

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.