Echipa Maserati Multi70, pe ultima mie de mile!

0
37

Giovanni Soldini și ai săi sunt pe punctul de a zdrobi actualul record de distanță între Hong Kong și Londra, trimaranul Maserati Multi70 fiind la doar câteva zile distanță de intrarea în capitala Marii Britanii.

După ce au trecut de strâmtoarea Gibraltar, membrii echipajului Maserati au intrat în Europa, Soldini declarând că mai au de parcurs doar 1.000 de mile marine până la destinație. Această distanță ar fi putut fi parcursă de către trimaranul Maserati Multi70 în doar 48 de ore dar natura a avut alte planuri iar navigatorii au fost salutați la intrarea în apele Bătrânului Continent cu vânt neprielnic, din față.

Linia imaginară a Ecuatorului a fost atinsă în timp record

Astfel, strategia este simplă: trebuie să navigheze cât mai aproape de linia coastei (acum se află aproape de Lisabona), înainte de a ajunge în Canalul Mânecii. Acolo, se pare, curenții vor fi foarte puternici din cauza venirii fluxului iar asta, combinat cu vântul din față, vor face navigarea deosebit de dificilă.

Capul Bunei Speranțe a fost un obstacol trecut cu succes

Cu toate acestea, echipajul se așteaptă să ajungă la destinație în câteva zile, mai precis pe 23 februarie, cu aproape o săptămână mai devreme. În prezent, Maserati Multi70 se bucură de un avantaj de peste 1.375 de mile marine în raport cu actualul deținător al recordului, Lionel Lemonchios la bordul catamaranului Gitana 13 (2008).

După doar 1.600 de mile maritime, echipajul era deja în avantaj față de actualul record

Giovanni Soldini, Guido Broggi, Sebastien Audigane, Alex Pella și Olivier Herrera Perez sunt pe apă de 32 de zile, plecând din portul Hong Kong în 18 ianuarie. Dacă vrei să urmărești în continuare periplul acestor cinci temerari intră aici.

Află povestea acestui periplu marca Maserati

Urmărește pizzasipaste.ro pe FacebookInstagram și YouTube

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.