Echipa Maserati, noua deținătoare a recordului maritim pe ruta Hong Kong-Londra

0
47

36 de zile, 2 ore și 37 de minute. Acesta este timpul-record în care echipa condusă de Giovanni Soldini a călătorit cu trimaranul Maserati Multi70 pe ruta Hong Kong-Londra, timp cu aproape șase zile mai bun decât fostul record din urmă cu un deceniu.

Giovanni Soldini, Sebastien Audigane, Oliver Herrera Perez, Alex Pella și Guido Broggi au terminat periplul de-a lungul „Drumului Ceaiului” vineri, 23 februarie 2018, după mai bine de 36 de zile pe apă. Cei cinci au parcurs aproximativ 15.000 de mile maritime (la sol) pentru a ajunge din portul Hong Kong, pe Tamisa, în capitala Regatului Unit. Fostul record aparținuse catamaranului Gitana 13 care a străbătut aceeași rută în 41 de zile.

Citește penultimul episod al poveștii acestui periplu fabulos unde găsești și celelalte părți ale poveștii

„Suntem toți foarte fericiți dar și obosiți”, a declarat Giovanni Soldini când a pus piciorul pe pământ londonez. „Ultimele 48 de ore au fost foarte dificile deoarece am navigat pe Canalul Mânecii cu mult vânt din față și în condiții de frig teribil. Suntem, totuși, mulțumiți de recordul reușit și de ruta pe care am ales-o deși dacă am fi avut vreme mai bună în Atlantic am fi putut să ajungem aici cu trei sau chiar patru zile mai devreme. Nu pot însă să nu laud întreg echipajul pentru munca făcută și pentru faptul că, deși a trecut prin mai bine de 19.000 de mile maritime navigate de când a trecut prin ultimele reparații, trimaranul nostru nu suferit nicio problemă în tot acest timp.”

Acum, Soldini și ai săi sunt în așteptare. Ei așteaptă ca recordul lor să fie confirmat de World Sailing Speed Record Council, aceasta fiind organizația care validează recordurile pe oceane. Chiar și așa, oamenii Maserati au deja un loc rezervat în cărțile de istorie.

Urmărește pizzasipaste.ro pe FacebookInstagram și YouTube

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.