Legenda lui Tazio Nuvolari, cel mai iubit pilot al Italiei (partea a-1-a)

0
177

Tazio Nuvolari a fost unul dintre uriașii pilotajului, unul dintre acei piloți care au adunat performanțe demne să fie scrise pentru eternitate în cărțile de istorie a motorsportului, membru al unei generații cu adevărat bogate pentru Italia. Povestea sa va fi spusă în întregime de Valentin Răducan.

Clemente Biondetti, un pilot de încredere, dar nicidecum unul strălucit a ştiut să se ţină departe de necazuri şi când adversarii au început să iasă din peisaj a preluat conducerea şi a câştigat cu un avans uriaş Mille Miglia din 1948 pentru Scuderia Ferrari. La petrecerea de după cursă, proaspătul învingător a luat cuvântul ultimul. Primele sale cuvinte au părut ciudate poate, căci întorcându-se către un ins cu aspect de jocheu de lângă el arătând chiar mai bătrân decât cei 56 de ani reali, Biondetti a spus: „Ȋmi cer scuze că am învins azi!”. Ce se ascundea în spatele acestei afirmaţii? Simplu: ultima performanţă de dimensiuni legendare din cariera epică a lui Tazio Nuvolari, pentru mulţi pilotul piloţilor.

Nuvolari pe ploaia care a udat Mille Miglia din 1948 cu al său Ferrari 166S

La volanul unui Ferrari 166 Spyder Corsa, el pornise la drum chiar când izbucnise  o furtună, pilotând  de la început ca un posedat, literalmente biciuindu-și mașina. Bătrânul maestro a încercat astfel să țină piept noii gărzi condusă de Alberto Ascari și Piero Taruffi.

Și a făcut-o cu succes. Chiar și când capota mașinii s-a desprins și a zburat pe deasupra sa și a copilotului Scapinelli: „Nu-i nicio problemă, ba chiar e mai bine, pentru că motorul se va răci mai eficient”, a fost replica sa! În curând volanul, manevrat prea energic, s-a frânt, dar Nuvolari avea o soluție inedită: l-a înlocuit cu o cheie franceză, utilizată acum ca o manșă de avion! Nu peste mult timp scaunul pilotului s-a desprins din locaș, apoi s-a rupt cu totul, dar pe mărețul Tazio nu-l putea încetini un așa eveniment minor. A oprit într-o piață, la Raticosa, și l-a înlocuit cu un sac de lămâi și portocale pe care l-a legat cu o sârmă. Și cavalcada și-a urmat cursul cu diavolul de aproape 60 de ani încă în lupta pentru victorie. La trecerea prin Modena, Enzo Ferrari l-a rugat să renunțe, căci nu mai avea nimic de demonstrat, dar Nuvolari a respins brutal ideea. Abia la Villa Ospizio, Ferrari-ul a oprit definitiv cu avarii terminale la suspensie. În timp ce se odihnea într-o biserică, așteptând o mașină care să-l ia de acolo, a sosit și Enzo care a încercat să-l calmeze: „Liniștește-te, Tazio, cursa va fi a ta la anul!” Replica lui Nuvolari rămâne un model peste timp: „Ferrari, la vârsta noastră, nu prea mai sunt multe zile ca asta; trebuie să ți-o amintești mereu și să încerci să o trăiești din plin, bucurându-te de fiecare clipă!”.

Tazio discutând cu Enzo în timpul ediției din 1948 a Mille Miglia

Mantovanul zburător. Despărţind realitatea de legendă

Ȋnceputul legendei

La 20 iunie 1920, se înscrie la startul cursei moto de la Cremona un concurent cu un fizic modest în aparenţă, purtând numărul 24 pe maşinăria sa Della Ferrera de 600cc. Numele consemnat în registre: Giorgio Nuvolari. Avea deja 28 de ani şi chiar pentru criteriile vremii asta era o vârstă relativ înaintată pentru debut pe două roţi. Istoria va consemna această dată drept începutul carierei celui mai mitizat dintre toţi piloţii care au existat. Şi probabil cel mai iubit peste timp.

Tazio Giorgio Nuvolari se născuse pe 16 noiembrie 1892 la Casteldario în regiunea Mantovei. Tatăl era un ciclist amator de succes, dar omul care îşi va pune amprenta asupra evoluţiei sale ulterioare şi-i va strecura în suflet pasiunea pentru competiţiile auto va fi unchiul său, Giuseppe Nuvolari, ciclist profesionist şi campion al Italiei în această disciplină. Ȋn 1904, micul Tazio ia primele lecţii de condus pe un rudimentar Bianchi, cu unchiul Giuseppe urmărindu-l atent. Bineînţeles, conform legendei, a demonstrat de la început o abilitate neobişnuită în a se descurca cu pedalele şi volanul. Realitatea nu o cunoaştem.

Tazio cu coechipierii săi pe două roți

Până va pune mâna pe o maşină de curse se vor scurge peste două decenii. Ȋnainte de asta, se înrolează în armata italiană la vârsta de 23 de ani şi devine şofer de ambulanţă.  Chiar dacă nu atinge acele „performanţe” nebuneşti ale lui Georges Boillot, s-a spus că ambulanţa sa a fost întotdeauna cea mai rapidă. Condusul unei asemenea maşini pe drumuri afectate de bombardamente de artilerie sau pe uliţe pline de noroaie, evitând obstacole numeroase poate fi văzut şi ca un soi de pregătire pentru Targa Florio şi Mille Miglia. Dar mai sunt şi sincope, iar asta a simţit-o pe pielea sa un înalt reprezentant al guvernului italian. Tazio trebuia să-l ducă la un spital pentru a vizita răniţii, dar mergând prea optimist, a pierdut controlul direcţiei şi maşina a ajuns într-un şanţ. Nevătămat, dar foarte nervos, oficialul a tras clar o linie de demarcaţie: „Slujba ta e să transporţi răniţii în condiţii bune. Lasă pilotajul pentru alţii!”. Finele primului război mondial vede un Nuvolari dornic să capete licenţa de alergător pe două roţi, fapt pe care îl reuşeşte în mare grabă.

Debutul în curse menţionat mai sus nu se dovedeşte de bun augur, fiind constrâns la abandon. Ȋn fapt nu reuşeşte să termine niciuna din întrecerile la care ia parte în 1920. Dar norocul avea să i se schimbe. Avându-l pe unchiul Giuseppe în permanenţă ca o umbră în spatele său, cumpără o motocicletă Sarolea cu care în sfârşit reuşeşte să încheie o cursă, dar prima victorie moto vine în noiembrie 1921 la ghidonul unui Harley Davidson.

Un Bugatti pregătit special pentru a suporta parcursul a mai multe tururi pe drumuri puțin sau deloc asfaltate – cu Nuvolari la comenzi

La 20 martie în acelaşi an are loc şi debutul în competiţiile auto. Şi este unul victorios, chiar dacă maniera în care s-a făcut cronometrarea lasă multe semne de întrebare. Cu un Ansaldo 2000 el se impune la Garda, dar juriul competiţiei se foloseşte de cronometrul personal al lui Nuvolari pentru a face departajarea concurenţilor. Ȋncrezător în steaua sa şi alimentând legenda încă din primele clipe, mantovanul a reuşit să creeze în jurul său o atmosferă magică, convertind rapid presa cu ajutorul căreia va dilua frecvent realitatea.

Imaginea avea pentru el o importanţă cel puţin egală cu rezultatele de pe pistă. Un mic Napoleon am putea spune, fără să cădem în hilar.

Citește și despre prima victorie a Scuderiei Ferrari

Deocamdată se dedică sportului pe două roţi, devenind în 1922 campion al Mantovei, iar din 1923 aleargă cu regularitate în toate competiţiliie importante din Italia. Asta și deoarece banii sunt puţini, aşa că se descurcă cum poate pentru a pregăti cât mai bine materialul de concurs. „Ȋmpreună cu mecanicul şi în acelaşi timp prietenul său Telemaco Vareschi, meşterea ore în şir la motociclete şi maşini într-una din camerele casei noastre transformată în atelier”, va povesti peste multe decenii soţia sa Carolina. Devenit un nume de prim plan, Tazio cucereşte în 1924 titlul de campion al Italiei la motociclism la ghidonul unui Norton 500cc.

Nuvolari călare pe „calul” său… la prorpriu!

Bineînţeles că nu este scopul acestui articol să evalueze cariera moto a lui Tazio Nuvolari, aşa că ne vom mărgini să cităm doar câteva statistici alcătuite de cercetătoare Donatella Bifignandi. A luat parte la 125 de curse între 1920 şi 1930, cucerind două titluri de campion al Italiei, 78 de victorii (din care 39 absolute şi 39 la clasa sa), a obţinut de 41 de ori cel mai rapid tur în cursă şi a stabilt patru recorduri naţionale de viteză.

Unul din momentele mult discutate din cariera sa este primul său test pe o maşină cu adevărat competitivă, petrecut pe 1 septembrie 1925 la Monza. Ȋn acel moment, mantovanul era unul dintre cei mai valoroşi centauri ai  Europei, însă performanţele pe două roţi (deşi ridicaseră unele sprâncene) nu fuseseră ieşite din comun.

Moartea lui Antonio Ascari la 26 iulie în GP-ul Franţei lăsase Alfa Romeo fără cel mai bun pilot al său şi Vittorio Jano căuta un înlocuitor care măcar să îl susţină pe Giuseppe Campari. La sugestia lui Enzo Ferrari, ce îl cunoscuse pe Tazio cu un an înainte, acestuia îi este dat pe mână un P2. Trăgând tare de la primii kilometri, fără experienţă într-o astfel de maşină, Nuvolari se dovedeşte rapid, dar sălbatic si inconstant, sfârşind până la urmă în decor.

Iarăși alături de Enzo, dar acum împreună cu un Bugatti

A fost prea mult pentru severul Jano şi lui Tazio i s-a arătat uşa. S-a vehiculat că o blocare a cutiei de viteze ar fi cauza accidentului, alţii au speculat ceva legat de un pneu înţepat. Lipsa mărturiilor de la faţa locului nu ne permite să emitem o concluzie, cel mult să menţionăm că Alfa era destul de uzată. Ca o consecinţă poate, tot anul 1926 mantovanul nu se va atinge de automobile de curse, concentrându-se exclusiv pe motociclete.

Bordinieni si nuvolarieni. Predarea ştafetei

Dar, în 1927 optica se schimbă radical. Consacrarea vine parțial pe 12 iunie la Premio Reale di Roma unde, la volanul unui Bugatti de 2l cu compresor mecanic, se impune în faţa unui pluton redutabil format din cei mai buni piloţi ai Italiei cu excepţia lui Bordino. Viitorul campion al Italiei acelui an, Emilio Materassi, care ieşise în decor ucigând un carabinier şi pe fiul de trei ani al acestuia, se recunoaşte învins. Duelul pentru titlul de campion al Italiei va continua tot anul între cei doi, dar având de partea sa un Bugatti susţinut de uzina franceză şi o experienţă incomparabil superioară, Materassi se impune cu patru puncte , după victorii la Targa Florio, Tripoli sau Coppa Ciano, pentru a le aminiti doar pe cele mai importante.

Eye of the tiger?

Nuvolari de acum nu este încă acel pilot măreţ care va subjuga lumea auto în prima jumătate a anilor ’30. Stilul de atac este încă într-o formă incipientă, chiar dacă este mai spectaculos decât al majorităţii. Determinarea este şi ea la înălţime, dar lipseşte acel trade-mark care îl va deosebi de orice alt pilot din trecut sau viitor. Deocamdată legenda sa alimentată cu inteligenţă chiar de el în presă începe să capete contur şi la finele anului era probabil cel mai popular pilot din cizmă alături de Pietro Bordino. Tifossi aşteptau încă prima confruntare directă dintre cei doi şi invariabil aceasta se va produce la începutul anului următor. Oamenii implicați în fenomen îl plasau abia al patrulea într-o ordine valorică, după etalonul Bordino, Materassi si Luigi Arcangeli. Ca o paranteză, băgase în buzunar 89.000 lire din premii în 1927, ceea ce nu era o bagatelă.

Cu ajutorul unui prieten pasionat şi, mai important, bogat şi cu mână largă – Cesare Pastore, cumpără la finele anului trei Bugatti T35 şi pune bazele Scuderiei Nuvolari. Alături de el, la volanul celorlalte două maşini franceze: Pastore şi novicele Achille Varzi ce îşi va plăti automobilul cu 63.836 lire italiene. Botezul focului, dacă îi putem spune aşa, pentru noua echipă a venit la Tripoli, pe 11 martie 1928. A fost o cursă fără istoric dominată copios de Nuvolari, după eliminarea celor două Talbot-uri ale lui Materassi si Arcangeli pentru nerespectarea regulamentului tehnic, un regulament foarte controversat, Nuvolari câştigând lupta mai întâi în afara pistei prin depunerea unui protest scris ce a dus la eliminarea celor două “monoposturi” Talbot.

Preluând şefia încă de la început, Tazio a fugit de un pluton destul de modest, cu Varzi la prima sa cursă reală mulţumindu-se să stea departe de necazuri. După cinci tururi numai cei doi contau în acest GP despre care s-a vorbit mult în acea vreme. Prima oprire al standuri pentru Nuvolari îl aduce pe tânărul pilot din Galliate la conducere, dar mantovanul revine, îl depăşeşte lejer, stabileşte cel mai rapid tur în a 12-a buclă si se impune cu un ecart uriaş de 11m46s!

Related image
Nuvolari pe Norton

Şi ajungem la momentul aşteptat de toată suflarea automobilistică din Italia. Confruntarea între bătrânul maestro de 41 de ani, Pietro Bordino, care în ultimii 3 ani concurase numai o dată, la Monza, în septembrie 1927 – unde distrusese orice împotrivire pe ploaie, şi unul dintre cei trei pretendenţi la sceptrul său de cel mai bun din lume. Circuito di Pozzo, Verona, 25 martie 1928: un triunghi uriaş de 12.3km ce urma să fie parcurs de 25 de ori, o suprafaţă de rulare precară, pe alocuri neasfaltat. Iar ca totul să fie şi mai dificil, o ploaie deasă a izbucnit în duminica cursei creând adevărate capcane pentru concurenţi.

Organizatorii puseseră sume substanţiale la bătaie, învingătorul la general fiind recompensat cu 40 de mii de lire, câştigătorul fiecărei clase cu 10 mii. Dată fiind retragerea Fiat din competiţii, Bordino era în sfârşit liber să alerge unde şi când voia şi primul lucru a fost să contacteze şefii Bugatti pentru livrarea unui T35C incluzând aici şi piese de schimb şi sprijin logistic oficial din partea lui Ettore Bugatti, fericit că în sfârşit îl are alături pe cel care îl umilise la Monza cu șase ani înainte.

Din păcate, maşina nu a ajuns la timp şi marele pilot a achiziţionat în grabă un T35B cu motor de 2.3l şi în jur de 150CP pe care mecanicul său Umberto Pugno l-a preparat defectuos şi în pripă. Astfel, marele duel va fi un fiasco. Dar ceea ce ne interesează aici nu este neapărat duelul de pe pistă cât abordarea inteligentă a lui Nuvolari ce nu cadrează cu imaginea sa falsă, creată de presa contemporană. Conştient de pericolul reprezentat de noroiul format din cauza ploii, a modificat parbrizul maşinii, in sensul montării unui cadru din metal cu apăratori laterale pentru a împiedica noroiul şi apa să fie aruncate în cockpit.

Amintiri din viitor – Tazio și P2

Sarcina mecanicului său era exclusiv să menţină parbrizul şi ochelarii lui Tazio în permanenţă curate. Datorită intensificării ploii şi a degradării drumului mai rapid decât s-a aşteptat toată lumea, acesta a fost un avantaj decisiv şi i-a adus cursa în mână. Felice Nazzaro ar fi fost încântat de o astfel de cale inteligentă de a câştiga un GP chiar înainte de a începe.

Startul a fost dat de primarul Veronei, Vittorio Raffaldi, la ora locala 14:25, iar Nuvolari pornit din linia a doua s-a debarasat repede de Bonna şi Alverr plecaţi din faţa sa. Maestrul Bordino s-a instalat imediat la conducere în maniera sa tradiţională, şi, cu pista încă neafectată de aluviuni, a încheiat primul tur la conducere, după 5m50s cu noul pretendent la cinci secunde mai în spate. Asta în timp ce restul competitorilor erau deja la mai bine de jumătate de minut în urmă!

Ajutat de modificările operate la maşină, Nuvolari coboară sub 5m50s pe tur şi îl atacă pe Bordino care în Parabolica iese larg şi mantovanul îşi strecoară nasul Bugatti-ului şi trece în frunte. La finele turului secund Nuvolari este lider autoritar, în schimb Diavolul Roşu se târăşte spre standuri complet acoperit de noroi şi cu un pneu spate distrus. Ceea ce trebuia să fie o simplă operaţiune de înlocuire a unui cauciuc se transformă într-o procesiune de 7 minute şi pilotul de 41 de ani e scos din joc.

Află ce ascunde a doua expoziție Ferrari din lume

Ȋn frunte, Tazio sprintează irezistibil şi după cinci bucle avea un ecart enorm de 3m40s în faţa lui Alverr, singurul Bugatti de 2l rămas în competiţie, cu Fagioli (Maserati Tipo 26) la jumătate de minut mai în spate. După ce stabileşte recordul întrecerii în acest tur, cu 5m33.6s (viteză medie de 133.2km/h), mantovanul trece pe cruise-control încheind învingător cu un avand comfortabil de 8m48s! Mult aşteptatul duel se amâna, dar era clar că noului diavol nu-i lipsea nimic în privinţa vitezei şi a combativităţii, iar dorinţa de afirmare era indiscutabil superioară.

Image result for tazio nuvolari 1927

Cohortele de fani se separă în două acum: bordinieni şi nuvolarieni. O mare de oameni era aşteptată pe 24 aprilie 1928 la Alessandria pentru un nou episod al confruntării. Din păcate, aceasta nu a mai avut loc, Bordino pierzându-şi viaţa într-un accident aparent banal dupa un impact cu un câine în antrenamentele premergătoare. Exact ca si în cazul MossClark sau SennaSchumacher, nu se pot face decât speculaţii, iar scopul acestui articol nu este devierea către senzaţional.

Să ne limităm la a spune că în GP-ul Alessandriei, unul fără istoric, Nuvolari obţinea o nouă victorie categorică, de data asta în faţa coechipierului său mai tânăr, Achille Varzi. Ştafeta fusese oarecum predată fără voie, Tazio Nuvolari devenea în ochii presei noul etalon după care orice pilot trebuia măsurat. Cu mici sincope aceasta va persista până la formarea binomului Alfa-Wimille în 1947. Cel puţin pentru jurnaliştii italieni şi pentru unii britanici.

Surse foto: dueruote.it, tumblr, pinterest, bugattipage, grandprixhistory.org

Urmărește pizzasipaste.ro pe FacebookInstagram și YouTube

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.