Noul tricou al naționalei de fotbal a Italiei lansat de Buffon

0
82
Gianluigi Buffon - echipament nationala Italiei

Naționala de fotbal a Italiei, care se luptă să participe la încă un Campionat Mondial, a prezentat aseară noul tricou al formației care va fi folosit în această toamnă și în 2018, onoarea de-al purta pentru prima oară căzând pe umerii lui Buffon.

Portarul Gianluigi Buffon, care face parade pentru Italia de două decenii, a purtat pentru prima dată legendarul albastru al echipei naționale aseară, în meciul contra Macedoniei care contează pentru calificarea la Campionatul Mondial de anul viitor. Grație aportului extrem de valoros adus echipei de Buffon, acesta a fost cel care a purtat noul tricou, nu coechipierii săi din teren cum se obișnuiește. Aceștia vor apărea în noua „ținută” în 9 octombrie cu ocazia meciului cu Albania.

Tricou nationala Italiei

Această dată coincide și cu aniversarea a 20 de ani de la primul meci al lui Buffon pentru națională, italianul fiind pe cale de a ajunge primul jucător care să bifeze participarea în 6 Campionate Mondiale. În cinstea carierei sale galonate cu multe succese – dar și momente dificile – Puma a cerut grupării de artiști „Kamp Seedorf” să vină cu un set de desene murale care să-l aibă ca subiect pe Gigi Buffon.

Acestea au fost prezentate pe ziduri din orașe mari în care Gigi a jucat (sau va juca) meciuri la CM: Johannesburg, Moscova, Paris, Tokyo Berlin și Sao Paulo. În plus, cea mai mare dintre ele a fost prezentată la Torino, chiar în prezența legendei din poarta Italiei. Noul tricou face trimitere, prin design-ul său, la gloria de altă dată a peninsularilor, care au strâns de-alungul deceniilor patru cupe mondiale (1934, 1938, 1982 și 2006).

În meciul de vineri seară, ceilalți 10 jucători au purtat echipamentul de deplasare. Meciul a avut o importanță mare căci printr-o victorie, și un rezultat neinspirat al Spaniei, italienii ar fi putut ajunge la Mondialul din Rusia fără a trece printr-un baraj. Din păcate, Spania a învins Albania iar Italia n-a reușit decât un egal cu Macedonia ceea ce înseamnă că Spania a învins în Grupa G iar Italia va termina pe poziția secundă.

Pentru a se califica totuși la Mondial, Italia trebuie să fie printre cele mai bune opt echipe clasate pe poziția secundă din cele nouă grupe din Europa. Ordinea va fi decisă printr-un play-off în două etape luna viitoare însă, până atunci, presa din peninsulă vuiește căci Italia n-a mai ratat calificarea la un Mondial din 1958!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.