Parteneriat între Lavazza și Triennale din Milano

0
55
Lavazza Triennale

Lavazza și prestigiosul institut de cultură contemporană internațională din Milano anunță noul lor parteneriat, dar și „Națiunea Plantelor”, o expoziție de artă și știință care evidențiază ceea ce poate învăța omenirea observând lumea plantelor

Artă, știință și natură: o combinație care poate pune oamenii în mișcare, reconectându-i cu mediul și trezind în aceștia preocuparea pentru viitorul planetei. Acest sol fertil pentru arta pozitivă și sustenabilă a dat naștere parteneriatului dintre Lavazza și Triennale din Milano, unul dintre cele mai prestigioase institute culturale din lumă, ce va reuni limbaje artistice contemporane sub toate iterările sale, de la design și fotografie la modă, arhitectură și arte vizuale.

Datorită acestei noi colaborări, „Națiunea Plantelor”, o expoziție de știință tradusă pe înțelesul tuturor ce are Lavazza ca principal partener și pe Stefano Mancuso, unul dintre cei mai cunoscuți oameni de știință din domeniul neurobiologiei plantelor, drept curator, este inclusă în cea de-a XXII-a Expoziție Internațională, organizată între 1 martie și 1 septembrie.

„Suntem mândri că putem sprijini un institut atât de reprezentativ pentru cultura italiană precum Triennale din Milano, care încă din 1923 reunește limbaje artistice contemporane de toate felurile într-un fel de dialog constructiv dintre artă și design, creativitate și tehnologie, tradiție și inovație. Acesta este un parteneriat strategic pentru Lavazza, aliniat cu angajamentul nostru de a promova arta si locurile unde cultura este adusă la viață.”, a spus Francesca Lavazza, membră a Consiliului de Administrație al companiei. „Expoziția Națiunea Plantelor m-a impresionat și m-a inspirat și pe mine personal. Este o expoziție neconvențională, una care surprinde și care m-a făcut să realizez că, de fapt, nu omul face loc plantelor, ci plantele fac loc omului.”

Plantele alcătuiesc 95% din totalul biomasei de pe planetă, și deși nu au creier, ci milioane de senzori, ele se hrănesc, cresc, se reproduc și se apără folosind soluții inteligente, eficiente energetic și care nu agresează ecosistemul. Expoziția „Națiunea Plantelor” folosește o experiență imersivă, instalații și conținut multimedia pentru a încerca să descrie inteligența surprinzătoare a plantelor și să sublinieze cât de multe poate învăța omenirea din lumea plantelor.

Spre exemplu, planta de cafea oferă un exemplu interesant de colaborare între lumea plantelor și cea a animalelor, ea fiind capabilă să perceapă abilitatea unei insecte de a o poleniza și să își regleze cantitatea de cafeină din nectar în consecință.

Lavazza a sprijinit de-a lungul anilor diferite proiecte ce combină arta și natura, reconstruind astfel relația dintre om și mediu și promovând implicarea directă în protejarea Pământului. Calendarul Lavazza 2019 „Good to Earth” reprezintă un alt proiect de artă pozitivă: fotografiile realizate de Ami Vitale și instalațiile de artă naturale spun povestea unor curajoase proiecte de reîmpădurire, de protecție a biodiversității și de transformare a zonelor industriale în spații verzi, toate reprezentând exemple îndrăznețe de oameni ce contribuie personal la protejarea mediului.

Parteneriatul cu Triennale din Milano îmbogățește „colecția de artă” a Lavazza, adăugându-se unei liste deja lungi de colaborări ale companiei cu muzee și galerii internaționale de top, precum Muzeul Guggenheim din New York, Muzeul de Stat Ermitaj din Sankt Petersburg, Musei Civici Veneziani și Muzeul de Cultură MUDEC din Milano.

Citește și: Cafeaua de la A la Z sau motivele pentru care este atât de irezistibilă

Urmărește pizzasipaste.ro pe FacebookInstagram și YouTube

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.