Regal marca Pop Art la GAM Torino

0
61

Galeria Civică de Arte Moderne (GAM) din Torino găzduiește sub acoperișul său o nouă expoziție închinată curentului Pop Art din spațiul italian până pe 26 februarie anul viitor, timp în care poți vedea o serie de 60 de lucrări incluzând sculpturi, picturi și materiale filmate.

Noua expoziție din cadrul GAM este prezentată prin turul „Vero Amore” care explorează istoria mișcării Pop Art. Acest curent a apărut la finele aniilor ’50 ca o reacție la noile găselnițe în materie de advertising care exploatau cultura de consum (pe atunci, într-o fază incipientă). Artiștii au abandonat expresionismul abstract al decadei ce se sfârșea pentru a pătrunde pe un făgaș care ironiza sau, cel puțin, sugera manierele în care se făcea publicitatea acum mai bine de 50 de ani.

„Utopia radicală” florentină nu trebuie ratată

Curente paralele au apărut și în Italia concomitent, studii recente încercând să dezvăluie modul în care s-a născut Pop Art-ul pe pământ italian la Bienala de la Veneția din 1964. Expoziția trece și prin istoricul artiștilor prezentați, nelipsite fiind figuri precum cele a lui Franco Angeli, Mario Ceroli, Tano Festa, Giosetta Fioroni, Sergio Lombardo sau Fabio Mauri. Sunt prezentate și lucrări care prefațează cumva acest curent, înainte ca el să intre în spațiul italian, semnate de Mimmo Rotella sau Enrico Baj.

În plus, în cadrul acestei expoziții, ai ocazia să vezi pentru prima dată lucrarea „Simboluri ale Consiliului” realizată de Ezio Gribaudo în 1965. Lucrarea proaspăt donată muzeului se integrează perfect în expoziția gândită de custodele Riccardo Passoni.

Tot în Torino găsești și expoziția de bijuterii semnate Gianfranco Ferre

Dacă ești prin Torino în perioada expoziției, atunci trebuie să știi că intrarea este gratuită în prima marți a fiecărui luni. Altfel, prețul biletului pentru un adult este de 10 Euro sau 8 Euro redus. Programul este următorul: de marți până sâmbătă de la 10:00 până la 18:00.

Urmărește pizzasipaste.ro pe FacebookInstagram și YouTube

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.