Reguli importante pentru alegerea vinului potrivit pentru masa de Paște

0
39

Vinurile care însoțesc servirea preparatelor de pe masa de Paște trebuie să aibă anumite calități și proprietăți: cele ușoare efervescente și reci la început, cele corpolente și roșii pentru felul principal și cele aromatizate la final.

Pentru a ne bucura ca la carte de deliciile culinare, mai cu seamă în zi de Sărbătoare, când fiecare român are masa încarcată cu tradiționalele drob, friptură de miel și cozonac, ar trebui să ținem cont de sfaturile specialiștilor în arta vinului.

La 33 de ani, Livia Gîrboiu este unul dintre reprezentanţii din noua generaţie care a reuşit să confirme. În 2009, a preluat Crama Gîrboiu de la tatăl său și a devenit cea mai tânără antreprenoare din industria vinului de la noi, care controlează o afacere de câteva milioane de euro.

Secretul succesului: “Să faci ce îţi place, fiindcă altfel îţi pierzi din interes şi energie, iar asta înseamnă nu doar pierdere de timp, ci şi probleme în afacerea respectivă. Asta este primordial. Ca acel hobby să fie afacere, ca acea pasiune să fie munca ta. E important să îţi urmăreşti visul, să nu te laşi urmărit de el”.

„Avantajul nostru este reprezentat chiar de echipa din spatele brandului nostru, fiindcă toţi muncesc cu pasiune şi dragoste pentru fiecare sticlă de vin în parte. Credem cu tărie că omul sfinţeşte locul şi stă în puterea noastră să schimbăm ceva”, spune Livia. Rolul princial al Liviei în afacere este să lege coerent producţia cu piaţa, care se adaugă unei palete mult mai largi de responsabilităţi, de la producţie şi controlul calităţii, până la imagine şi coordonarea echipei de vânzări. „De fapt, munca înseamnă 24 din 24 şi 7 din 7, însă o fac cu plăcere”, recunoaște Livia.

În portofoliul Cramei Gârboiu există deja două spumante, Cuartz Alb Brut, realizat din soiuri româneşti, Plăvaie şi Fetească albă, şi Cuartz Rose Brut, din Pinot Noir şi cabernet Sauvignon. Vinurile de Colecție întregesc Vinoteca Gîrboiu cu vinuri produse în ediție limitată, de maxim 500 de sticle, livrate în cutii de lemn, înscripționate.

Vinurile Gîrboiu primesc medalii importante la toate concursurile de profil din lume, iar anul trecut, la Campionatul Mondial al Vinului din Bruxelles, medaliile de aur au mers către Bacanta Chardonnay 2017 DOC Cotesti și Epicentrum Aligote & Muscat Ottonel 2017 DOC Cotesti.

Cum să asociezi corect vinul cu preparatele culinare

Vinurile care însoțesc servirea preparatelor de pe masa de Paște trebuie să aibă anumite calități și proprietăți: cele ușoare efervescente și reci la început, cele corpolente și roșii pentru felul principal și cele aromatizate la final. Masa de Paște urmează întocmai cursul clasic, deci putem să continuăm cu câteva recomandări concrete.

  • la peşte și fructe de mare – vinuri albe seci, spumoase uşoare, şampanie brută – TECTONIC muscat otonel este un vin puternic aromat cu tonuri de piersica coaptă. In gură dezvoltă arome de fructe confiate și fagure de miere. Este un vin alb sec cu un final proaspăt.
  • la antreuri şi aperitive – vinuri albe, seci sau demiseci, vinuri rose – LIVIA roze cabernet sauvignon se remarcă în primul rând prin culoarea sa superbă. La degustare îmbie arome intense și proaspete de măceșe și citrice cu note de fructe roșii, căpșune, zmeură și coacăze. „Recomand, de asemenea, pentru aperitivele care constau în preparate de sezon precum ouă, brânzeturi, legume de sezon, drob de miel un spumant alb bine răcit din gama Cuartz sau o Plăvaie. Aromele fructate si florale ale celor două soiuri vor accentua explozia de gusturi proaspete de pe farfurie. Vinul spumant trebuie servit la temperatura de 6-8 grade C. Important de știut: spre deosebire de vinul linistit, cel spumant nu trebuie lăsat să respire. Sticla se desface chiar înainte de servire”, declară Livia Gîrboiu.
  • la carne albă (viţel, miel, porc) şi la carne de pasăre – vinuri roşii buchetoase, uşoare, mai puţin pline, vinuri albe seci aurii – TECTONIC fetească neagră surprinde prin arome de prune uscate și nuanțe de vanilie. Datorită maturării în baricuri, taninii se armonizează perfect cu structura bogata a vinului.
  • la carne roşie (ovină, bovină) – vinuri de marcă roşii, pline, generoase şi puternice – BACANTA fetească neagră are arome puternice de prune si condimente (scortisoara, anason, cuisoare) completate cu note de piele. Este echilibrat cu tanini pronuntați și o aciditate bine integrata în corpul vinului. „La felul principal, cum ar fi stufatul de miel, se servesc vinuri roșii ușoare care să evidențieze gustul cărnii, dar nu s-o eclipseze. Crama Gîrboiu recomandă o Fetească Neagră din gama Bacanta. Pentru friptura de miel la tavă, spre exemplu, ar fi mai potrivit un vin robust care să echilibreze: Cabernet Sauvignon din gama Tectonic sau o Fetească Neagră, vin maturat în barique din gama Bacanta, în funcție de preferințe. O alegere potrivită poate fi și un cupaj de Cabernet Sauvignon cu Merlot, așa cum este cel din gama Epicentrum.”, recomandă managerul Cramei Gîrboiu.
  • la sarmale, un soi autohton cum este Feteasca Neagră din gama Tectonic este asocierea ideală, dar oricare dintre vinurile roșii seci menționate anterior poate fi o continuare la fel de fericită.
  • la sfârşitul mesei – vin roşu sau vin alb licoros – TECTONIC sauvignon blanc are arome pătrunzătoare de lime, măr verde, fructul pasiunii și piersică cu ușoare note vegetale de ardei gras și agrișe, toate completate de o aciditate crocantă și alcool modic.
  • la salate, mâncăruri ușoare pe bază de legume și carne friptă, sosuri slabe, dar și mâncare asiatică se recomanda vinurile roze, demidulci, aromate – VARANCHA roze este un vin demidulce care încântă prin explozia aromelor intense de zmeură, căpșuni și fragi. Echilibrat, cu o corpolență amplă, cremos dar revigorant, acest vin suprinde printr-o aciditate crocantă și un post gust lung, intens.
  • la desertul zaharat: vinuri spumante, demidulci, vinuri dulci natural – Spumantul Cuartz alb, mai finuț și preferatul doamnelor, merge asociat cu antreuri și deserturi usoare
  • la fructe: vinuri albe dulci, spumante, demidulci – Noctia Roze se remarca prin culoarea sa superba; la degustare imbina arome intense si proaspete de capsune, zmeura si citrice.
  • la cafea: vinars (distilate, învechite, de tip cognac), rachiu de fructe, lichioruri de marcă.

IMPORTANT: dacă la pregătirea unui fel de mâncare s-a folosit vin, se recomandă servirea aceluiaşi vin la masă.

Citește și: De de jur împrejurul lumii, o călătorie alături de cafeaua Lavazza

Urmărește pizzasipaste.ro pe FacebookInstagram și YouTube

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.