[REȚETĂ] Crutoane cu anșoa și roșii

Berti Panaiot
Berti Panaiot
Primul cuvânt legat de Italia, pe care l-am auzit când eram foarte, foarte mic, a fost Ferrari. Acum pe lista de preferințe s-au adăugat pizza, paste și nu, numai. Atunci când vreau o vacanță perfectă, îmi fac bagajul și plec spre Italia.
Preparare
30 minute
Gătire
minute
Dificultate
   
Nr. porții
x
Fel
Antipasti
Regiune

Vrei să prepari rapid o gustare delicioasă? Atunci trebuie să încerci aceste crutoane cu anșoa și roșii. 

Ingrediente:
roșie verde
anșoa desalinizată
2 căței de usturoi
ulei de măsline extra virgin
ceapă
crostini (crutoane)

Mod de preparare

Taie niște crutoane (de aproximativ o jumătate de centimetru grosime) dintr-o pâine dreptunghiulară de sandwich apoi rumenește-le puțin într-o combinație de unt și ulei. Apoi, blanșați câteva roșii verzui, scăpați de coajă și de semințe, scurgeți tot lichidul din interiorul lor și, în fine, tăiați-le fâșii.

Zdrobiți în mojar unul sau doi căței de usturoi alături de câteva file-uri de anșoa desalinizată. Încălziți apoi o tigaie în care să fie 1-2 linguri de ulei, o ceapă mică tăiată fin, peste care apoi adăugați aproape concomitent, mai întâi pasta de usturoi și anșoa și ulterior roșiile. Asezonați totul cu sare și piper negru boabe.

La temperatură mare, reduceți amestecul fără ca roșiile să-și piardă prea mult din consistență și, după ce luați tigaia de pe foc, adăugați mai multe bucăți de file de anșoa. Folosiți tot acest amestec pentru a acoperi crutoanele rumenite în ulei și unt și serviți imediat după preparare.       

Încearcă și rețeta: Carpaccio de caracatiță cu chilli și capere

Urmărește pizzasipaste.ro pe FacebookInstagram și YouTube

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele articole

More Recipes Like This

- Advertisement -spot_img