TOP 10: Cei mai bun piloți italieni de Grand Prix (locurile 10 – 6)

0
108

De 65 de ani Italia așteaptă următorul campion mondial de Formula 1. Poate că în virtutea unei legi a echității s-a creat acest gol imens în sufletul pasionatului italian. Căci de la începuturile automobilismului și până la sfârșitul tragic al lui Alberto Ascari nicio națiune nu a oferit mai mulți reprezentanți de geniu ai volanului.

Valentin Răducan a făcut topul celor mai valoroși 10 piloți italieni de Grand Prix. Începem de la locul 10 până la locul 6.

10. Giuseppe Campari

Orice grup de gladiatori pur sânge are Porthos-ul său. Giuseppe Campari, bariton cu șanse reale de ajunge în elită, împătimit al plăcerilor vieții, cu personalitatea sa “larger than life” nu a fost niciodată inclus în elita absolută a artei pilotajului epocii sale.

Şi ținând cont de compania exclusivistă pe care a avut-o de–a lungul carierei sale, nici nu putea fi altfel. Contrastul între omul Campari și pilot nu putea fi mai pronunțat. Dacă omul era generos, jovial, extrovertit, când se urca la volan devenea cumpătat, măsurat în execuție, constant în aplicație, dar îi lipseau inspirația și viteza pură nimicitoare a colegului Antonio Ascari din primii ani de glorie Alfa Romeo, stilul geometric perfect al lui Varzi sau spectaculozitatea eficientă a lui Nuvolari.

Giuseppe Campari - Alfa Romeo P2 - Marele Premiu al Italiei 1925
Giuseppe Campari – Alfa Romeo P2 – Marele Premiu al Italiei 1925

Fiind pe deplin conștient de limitările sale a încercat (și de multe ori chiar a reușit) să contracareze inferioritatea sa printr-un pilotaj sigur, lipist de bombasticism, stând mereu departe de necazuri, în clipa în care mai aprigii săi adversari erau loviți de probleme, fiind primul care capitaliza, triumfând de mai multe ori din postura outsider-ului pornit doar cu o șansă teoretică.

Astfel a devenit primul om care câștigă un Grand Epreuve pentru Alfa Romeo în Franța 1924 după ce mașinile lui Bordino și Antonio Ascari au expirat, Mille Miglia 1929 fiind o poveste asemănătoare. A fost una din victimele week-end-ului negru de la Monza 1933 tocmai când era pe punctul de a-și anunța retragerea pentru a desăvârși o cariera strălucită ca bariton.

Giuseppe Campari - Alfa Romeo P2 - Marele Premiu al Belgiei 1925
Giuseppe Campari – Alfa Romeo P2 – Marele Premiu al Belgiei 1925

9. Vincenzo Lancia

Mai furios ca un taur de coridă și aproape la fel de vânjos, etalând o viteză fenomenală, fără paralel în anii săi de glorie, pur și simplu nici monstruoasele mașini primite pe mână nu au putut rezista întotdeauna ritmului demențial impus de uriașul mustăcios de la volan ce îi putea pune la respect prin stilul său de atac total chiar pe maeștrii autentici ca Nazzaro sau Leon Thery.

Vincenzo Lancia

Dar masivul mustăcios ce domina prin statura sa impunătoarele Fiat-uri din a doua jumătate a primului deceniu al secolului XX a fost probabil cel mai rapid pilot din epoca dinainte de Georges Boillot.

Leon Thery, etalonul acelei ere, a aflat-o pe pielea sa la Gordon Bennett 1905. Francezul a fost primul care a trecut prin dreptul cronometrorilor după încheierea primei bucle, dar nouă minute mai târziu un fulger roșu și-a făcut apariția și a bătut timpul său cu nu mai puțin de 6 minute!

La al doilea tur ecartul s-a dublat…apoi stilul de atac total fără menajamente și-a spus cuvântul. Doi ani mai târziu, la Keizer Preiss nici marele Nazzaro nu a avut replică pentru viteza sa prodigioasă, doar că abordarea asta instinctivă dusă la extrem a reprezentat atât atuul cât și piatra legată de piciorul lui Vincenzo Lancia. Iar asta e cu atât mai paradoxal dacă ne raportăm la abilitatea sa tehnică și inventivitatea de care a dat dovadă după ce a abandonat cariera de pilot.

Vincenzo Lancia - FIAT - Le Mans 1906
Vincenzo Lancia – FIAT – Le Mans 1906

Numai 2 victorii din 18 încercări, uriașe șanse ratate, o viteză diabolică etalată cu fiecare ocazie și o manieră de a manipula uriașele Fiat-uri de la jumătatea anilor 1900 cum se vede o singură dată într-o generație, uriașul mustăcios lasă în urma sa o operă neterminată și senzația că ghinionul său proverbial a fost de prea multe ori forțat de mâna sa prea forte și piciorul prea greu. Un personaj de poveste.

Vincenzo Lancia - FIAT 4 cilindri - 100 CP
Vincenzo Lancia – FIAT – 4 cilindri – 100 CP

8. Giuseppe Farina

Stilul elegant, relaxat din spatele volanului contrasta cu furia interioară a primului campion mondial din Formula 1, abordarea sa fără menajamente, brutală și de multe ori lipsindu-i fair-play-ul elementar putând constitui un model pentru arta necruțătoare etalată de Senna și Schumacher în epoca modernă.

Giuseppe Farina - Alfa Romeo 158
Giuseppe Farina – Alfa Romeo 158

Da, am mai spus-o, cei mai buni ani ai săi au fost ruinaţi de război. Dar şi trecut de prima tinereţe rămăsese un războinic furios ce împingea de multe ori peste limitele maşinii, de aici rezultând numeroase accidente. Cu toate acestea, au fost zile în care nici Fangio sau Ascari nu au putut să stea lângă el.

Argentinianul a simțit-o cel mai sever în 1950 când Farina, pilotând o Alfa 158 identică, i-a luat fața în lupta pentru coroana mondială, performanțele sale de la Silverstone și Monza neprimind decât o replică palidă din partea viitorului “Maestro”.

Giuseppe Farina - Maserati - Silverstone 1949
Giuseppe Farina – Maserati – Silverstone 1949

Trei ani mai târziu, pe Nurburgring, abandonul lui Ascari a mai trezit o dată în el războinicul amintit la Bremgarten 1939. Şi Fangio, Hawthorn, Villoresi au asistat neputincioși ca simpli spectatori la gloriosul său cântec de lebădă.

“A fost un mare pilot, pur şi simplu iubeam stilul lui relaxat de la volan, stând mai în spate, cu mâinile întinse complet… Mi-a plăcut atât de mult încât l-am copiat! Pe pistă însă, era un adevărat ticălos, complet lipsit de scrupule, un pericol pentru ceilalţi. Şi se comporta aşa cu toată lumea… Băiete, trebuia să te dai din calea lui, căci te scotea rapid de pe trasă şi de pe pistă. Ȋn acele zile exista o atitudine diferită faţă de ceea ce numim azi “pilotaj murdar” şi rareori te loveai de aşa ceva. Dar el era cu totul altceva, făcea asta aproape ca pe o rutină.” – Stirling Moss (despre Giuseppe Farina)

7. Luigi Fagioli

Un bandit alimentat de o furie aparentă, exista totuși metodă în nebunia sa din spatele volanului, când astrele se aliniau pentru el îl punea în umbră și pe un coechipier suprem înzestrat precum Rudolf Caracciola, sau putea ține piept cu succes lui Nuvolari, Varzi și Chiron la bordul unor mașini dificil de pilotat la limită.

Cel mai temperamental pilot ce fost dat vreodată de peninsulă era privit în 1934 drept unul dintre “cei trei magnifici” ai Italiei, alături de Nuvolari şi Varzi, iar viteza pură etalată în mașini Maserati a căror putere brută o lua înaintea şasiului rudimentar îl recomanda pentru fapte şi mai măreţe. Acesta a fost probabil şi cel mai bun sezon al său, 3 din cele 4 victorii stagionale ale Mercedes fiind aduse de “Banditul din Abruzzo”. Dacă titlul de campion european s-ar fi decernat în 1934, atunci ar fi fost al lui Luigi Fagioli.

Luigi Fagioli - Mercedes-Benz W25b - Monaco Grand Prix 1935
Luigi Fagioli – Mercedes-Benz W25b – Monaco Grand Prix 1935

Anul următor Mercedes a produs un monopost dominant, dezvoltând iniţial 398 CP, dar Rudi Caracciola se refăcuse complet după accidentul de la Monaco 1933 şi în plus avea alături doi aliaţi, Alfred Neubaer şi Manfred von Brauchitsch. Etalând aceaşi manieră de abordare rebelă, Fagioli a refuzat să se supună inevitabilului, înregistrând încă 3 succese majore. Victoria de la Penya Rhin avea să fie şi ultima din carieră într-un Grand Prix, dacă excludem succesul din Franţa 1951 ce se datorează în cea mai mare măsură pilotajului lui Fangio.

Ȋnainte de asta, condusese cap-coadă la Monaco fără să forţeze decât în prima parte a întrecerii, iar la Avus ieşise cel mai bine din războiul pneurilor ce îi scosese din luptă pe Varzi, Stuck şi Nuvolari. Dar la Spa conflictul mocnit a răbufnit. Oprind la standuri când era în poziţia secundă, la 4 secunde de Caracciola, o ceartă violentă cu Neubauer l-a făcut să-şi abandoneze maşina şi să meargă în garajul Auto Union pentru a urmări restul cursei.

Luigi Fagioli (#18 Alfa Romeo b) - Marele Premiu al Spaniei 1933
Luigi Fagioli (#18 Alfa Romeo b) – Marele Premiu al Spaniei 1933

Ruptura era inevitabilă , iar colericul Luigi, acum afectat de un reumatism acut, va trece în ograda Auto Union. Nu va uita însă de vechile poliţe şi după un duel la Tripoli 1937 cu acelaşi Caracciola îl va ataca pe acesta cu un ciocan de roţi după încheierea cursei! 15 ani mai târziu, cu o Lancia îi va lua faţa la Mille Miglia vechiului rival (pilotând un Mercedes, evident), încheind un ciclu.

6. Antonio Ascari

Unul dintre acei piloți speciali ce puneau stăpânire pe o întrecere încă din faza sa incipientă pentru a zdrobi în scurt timp opoziția, zburdând devastator spre succes.Un autodidact robust, sever chiar și cu familia sa, a avut de prea puține ori la dispoziție mașini pe măsura talentului său, iar norocul nu a făcut nici el mereu casă bună cu Ascari senior.

Antonio Ascari - Alfa Romeo - Targa Florio 1923
Antonio Ascari – Alfa Romeo – Targa Florio 1923

După numai 200 km de teste la volanul noii Alfa P2, i-a înduplecat pe şefii departamentului de curse ai firmei italiene să îl lase să se înscrie la startul Marelui Premiu al Italiei din 1924 pe care l-a câştigat demolând opoziţia. Ȋn acelaşi an, Diavolul Roşu Bordino se întreba cu nervozitate crescută cine este la volanul acelei Alfe roşii ce nu dispare din spatele său în Marele Premiu al Franţei, primul Ascari fiind singurul om din lume ce a putut ţine vreodată trena emblematicului om de la Fiat.

Antonio Ascari

O dată cu plecarea lui Bordino în SUA rămăsese într-o postură atât de dominantă, prăpastia căscata între el şi restul piloţilor în materie de viteză pură era atât de adâncă, încât numai o defecţiune mecanică sau un accident ar fi creat vreo şansă pentru altcineva. Partea proastă e că n-a ştiut niciodată să meargă încet, şi, la Monthlery, în Marele Premiu al Franţei din 1925, pe o ploaie deasă, viteza sa nefirească i-a jucat un renghi fatal.

“A fost un tată model, un soț model și un companion grozav. A fost generos în toate sensurile posibile și chiar dacă nu a primit o educație specifică, avea un bagaj de cunoștințe uriaș. Un mare pilot din toate punctele de vedere”. Enzo Ferrari (despre Antonio Ascari)

Citește și: Cei mai bun piloți italieni de Grand Prix (locurile 5 – 1)

Urmărește pizzasipaste.ro pe FacebookInstagram și YouTube

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.