TOP 10: Cele mai reușite monoposturi Ferrari de Formula 1 (locul 5 – Ferrari 312T)

0
276

După monoposturile Ferrari SF70H (2017), Ferrari 375F1(1950-51), Ferrari 126C2 (1982), Ferrari F1-2000 și Ferrari 312B, Valentin Răducan a pus pe locul 5 în topul celor mai reușite monoposturi Ferrari din Formula 1 modelul Ferrari 312T (1975-1976), cel cu care Niki Lauda a câștigat primul său titlu mondial.

Noul recrut Niki Lauda stabilise un record stagional de 9 pole-uri în stagiunea 1974 la volanul evoluției 312B3, iar Clay Regazzoni se bătuse la titlu până în ultima etapă cu creația lui Mauro Forghieri, astfel că poate o schimbare nu își avea locul.

Dar directorul tehnic avea alte idei și în 1975 a dat la iveală capodopera carierei sale ce a intrat direct în legendă, învingând în 3 sezoane consecutive și ducându-l pe Lauda de la extaz la agonie și înapoi într-unul dintre cele mai teribile sezoane din istoria competiției.

“Îl iau pe Lauda ăsta, pentru că nu mă costă mulți bani, iar în mașinile mele poate câștiga oricine”, va afirma malițios Enzo Ferrari la finele lui 1973.

Aplicația tehnică a austriacului, etica muncii și rigurozitatea sa în abordare se vor plia pe maniera de lucru a lui Forghieri, iar cu ajutorul lui Luca di Montezemolo vor duce Scuderia din nou pe culmi neatinse din vremurile nemuritoare ale lui Ascari. Toate sub supravegherea celui mai faimos om din motorsport.

Niki Lauda

“Forghieri era un geniu, dar trebuia ținut în frâu”, povestește Niki Lauda. “Îmi amintesc că la Barcelona , în calificări, m-am dat jos din mașină și i-am spus că subvirează prea mult.”

-Nu folosești trasele corecte”, mi-a replicat.

-Unde?

-In zona din spate a circuitului.

-De unde știi?

-Am un prieten acolo, care a observat și mi-a transmis.

-Cine e prietenul ăla?

-Aah, e de fapt iubita unui doctor care îmi e prieten.

După dialogul ăsta, i-am spus apăsat: “Rezolvă dracului o dată subvirarea aia, și lasă-mă pe mine să mă ocup de pilotaj!”  Şi am pus mașina în pole”.

Ferrari 312T a reprezentat interpretarea cea mai extremă a obsesiei lui Forghieri în privința centrării maselor și obținerea unui centru de greutate cât mai coborât. Utilizarea cât mai eficientă a zonei din jurul cockpitului și rezervorului de combustibil și mai ales montarea transversală a cutiei de viteze (concepută integral de Ferrari, ca întotdeauna) au fost responsabile pentru o schimbare dramatică în dispunerea maselor.

Ferrari 312T

Dacă până acum, datorită motorului cu 12 cilindri lung, spatele era oarecum prea încărcat, soluția cutiei transversale (de unde și acel T din denumire) a remediat problema, creându-se un echilibru între punți, soluția găsită ducând și la scurtarea ampatamentului, cu 252 cm, acesta fiind cu 15 cm mai mic decât al Lotus-ului 72E și cu 20 cm sub McLaren-ul M23.

Prin extensie, aceste schimbări au făcut ca mașina să răspundă mult mai prompt la comenzi, în special pe schimbările de direcție, pneurile Goodyear încadrându-se perfect în tablou. Sub capotă, același potent boxer cu 12 cilindri, dezvoltând 500 CP/12.200 rpm, cu 35 CP peste rivalul direct Cosworth DFV.

“Ferrari 312B3 a fost o mașină excelentă, dar urmașa ei, 312T, a depășit-o din foarte multe puncte de vedere. Iar în ceea ce privește motorul, să nu mai vorbim. În cariera mea de pilot am avut de-a face cu trei motoare de F1: Ford-Cosworth, BRM și Ferrari. Cel pe care îl prefer este acesta din urmă. Şi nu numai din cauza puterii sale, dar și pentru că dispune și de o plajă de utilizare foarte largă: urcă ușor de la 4.000 la 12.300 rpm, iar la 4.000 rpm lucrează deja în forță. Binefacerile acestei caracteristici apar cu pregnanță mai ales pe circuitele gen Monte-Carlo, cu multe viraje strânse. Cu un motor Cosworth V8 nu se poate trece prin aceste viraje decât în prima treapta a cutiei de viteze, pentru că motorul Cosworth nu funcționează rotund decât de la 6.000 de ture în sus. Altfel se prezintă lucrurile în cazul motorului Ferrari. Cu acesta virajele în ac de par se abordează în treapta a doua, realizându-se economie de manevre și de timp și un control mai bun al pedalei de accelerație, deci o lipsă aproape totală a tendinței de derapare la ieșirea din viraje. Pare de necrezut, dar ăsta-i adevarul: un Ferrari de F1 se poate conduce ca un banal VW, pentru schimbarea vitezelor fiind suficiente doar două degete ale mâinii drepte.” – Niki Lauda

Cu abordarea sa clinică, “computerizată” cum îi plăcea lui Pete Lyons să o numească în Autocourse, Niki Lauda s-a impus lejer, cu încă 9 pole-uri și 5 victorii, și a adus primul titlu după o pauză de 11 ani pentru Scuderia.

“În extraordinarul an 1975, noi și Ferrari-ul 312T am avut lumea racing-ului la picioarele noastre. A fost recompensa pentru cele 18 luni de muncă nebunească. Am primit înapoi înzecit ce am investit, de la bani la dureri de cap. În același timp am creat o criză la Ferrari, pentru că mai bine de atât nu se putea.” – Niki Lauda

Citește și: Alberto Ascari – superstiţia vitezei pure

Locul 4: Ferrari F2004 (2004)

Urmărește pizzasipaste.ro pe FacebookInstagram și YouTube

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.