TOP 10: Cele mai reușite monoposturi Ferrari de Formula 1 (locul 4 – Ferrari F2004)

0
535
Ferrari F2004

După monoposturile Ferrari SF70H (2017), Ferrari 375F1(1950-51), Ferrari 126C2 (1982), Ferrari F1-2000Ferrari 312B și Ferrari 312T, Valentin Răducan a pus pe locul 4 în topul celor mai reușite monoposturi Ferrari din Formula 1 modelul Ferrari F2004, cel cu care Michael Schumacher a câștigat ultimul său titlu mondial. A fost sfârșitul erei de aur la Ferrari. 

Mașina a învins în 15 dintre cele 18 curse în care a luat startul în 2004, Michael Schumacher trecându-și în cont ultimul din cele șapte titluri ale sale și stabilind un record de 13 victorii într-un sezon ce stă și azi în picioare. Dar a fost oare acesta monopostul Ferrari suprem? Nu chiar. Să analizăm sintetic principalele caracteristici ale ultimei mașini cu adevărat dominante din istoria mărcii.

Michael Schumacher pe cea mai înaltă treaptă a podiumului în Marele Premiu al Germaniei

Predecesorul F2003 G.A. a avut o viață grea în fața concurenței echipate de Michelin, ampatamentul său lung fiind un impediment în exploatarea optimă a pneurilor față Bridgestone, dificil de adus în temperatură.

Astfel că principalul țel al echipei conduse de Rory Byrne a fost realizarea unui monopost cu un centru de greutate mai coborât, mai compact și mai ușor, cu o redistribuire a maselor, în special mai multă greutate către punte față, pentru ca pneurile de pe acea punte să fie mai ușor de lucrat.

Astfel că deosebirile importante în raport cu mașina din anul anterior se găsesc sub învelișul de fibră de carbon, de la motor la cutia de viteze totul fiind schimbat sau optimizat la maximum.

Ferrari F2004

S-a muncit enorm la îmbunătățirea performanțelor cutiei anterioare, ce era oricum un etalon. Au fost vizate în egală măsură: reducerea dimensiunilor, rigiditatea structurală, fiabilitatea și rapiditatea cu care se trece dintr-o treaptă în alta. O diferență majoră față de unitatea 2003 a fost folosirea inserțiilor de carbon pentru ranforsarea suplimentară a carcasei de titan, idee experimentată de Jordan în anul trecut.

S-a ajuns astfel la un compromis între cerințele aerodinamicienilor ce solicitau fabricarea integral din fibră de carbon a carcasei cutiei de viteze (pentru rigiditate sporită, dar și pentru că ar fi fost mai ușor de produs și modelat “in house”) și cele ale ale tehnicienilor care au proiectat efectiv ansamblul, conștienți de dezavantajele fibrei de carbon ce nu se dilată la creșterea temperaturii în momentul în care roțile dințate din cutie se încălzesc și între ansamblul se dilată ușor. A rezultat o cutie de viteze și mai scurtă, dispusă mai jos, longitudinal, și croită exclusiv pentru amortizoarele radiale oferite de Sachs.

Ampatamentul a putut fii scurtat cu 50 mm, cifrându-se acum la 3.050 mm, alături de o regândire a dispunerii maselor (cu un procent semnificativ mai mare spre față în raport cu F2003 G.A.) contribuind la o exploatare mai bună a pneurilor față oferite de Bridgestone, totuși mai puțin aderente decât cele Michelin.

Ferrari F2004

Sub conducerea lui Paolo Martinelli și ghidarea directă a lui Gilles Simon, un nou V10, nume de cod 053, a apărut sub capotă. Dispus tot longitudinal, acesta nu impresiona prin câștigul net de putere față de precedentul 052 (ajungea totuși la un maximum de 920 CP/19.100 rpm), în schimb cântărea numai 90 kg, era mai compact și consuma ceva mai puțină benzină. Ca și în anii trecuți, aportul Shell la rafinarea acestui concept a fost decisiv.

Din punct de vedere aerodinamic, mașina respecta clasica filozofie de design Ferrari-Byrne, cu un spate cât mai suplu și o împachetare extremă. Sidepodurile, ca și alte componente, au fost doar o evoluție a celor de pe F2003G.A., gurile de admisie fiind acum poziționate mai sus pentru o curgere mai fluidă a aerului către ele, fluxul nemaifiind obturat de brațele suspensiei față.

Conceptul cu chilă simplă a fost în continuare păstrat, Byrne fiind convins că mai poate extrage destul din el. Capota motorului, difuzorul și evacuările au fost redesenate, ultimele fiind acum mai apropiate de linia mediană a monopostului.

În regim de cursă, odată aduse în fereastra optimă de operare dificilele anvelope față, mașina aceasta a măturat cu opoziția în mai toate cursele, doar pe pistă udă sau pe circuitele cu denivelări melanjul F2004-Bridgestone prezentând slăbiciuni. Ca și în calificări de altfel. Una peste alta, Ferrari F2004 încheie glorios cea mai strălucită epocă din istoria Ferrari.

Citește și: Alberto Ascari – superstiţia vitezei pure

Locul 3: Ferrari 156 Sharknose (1961)

Urmărește pizzasipaste.ro pe FacebookInstagram și YouTube

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.