Ulei de măsline extravirgin

0
7
Ulei de măsline extravirgin

Cu o aromă unică și beneficii importante pentru sănătate, uleiul de măsline extravirgin nu trebuie să-ți lipsească din bucătărie.

Măslinul a fost dintotdeauna simbolul abundenței, gloriei și păcii. Copacul a fost considerat de multe popoare, de-a lungul timpului, ca fiind sacru, iar uleiul extras din fructele sale nu era folosit doar ca mâncare, ci și în scopuri religioase.

Egiptenii îl considerau un dar de la zeul lor, fenicienii l-au folosit în schimburi comerciale numindu-l “aurul lichid”, grecii și romanii l-au folosit în tratamente medicale și în prezent el fiind folosit în continuare în diverse ritualuri religioase.

Uleiul de măsline este unul dintre principalele produse în agricultura mediteraneană care are o valoare nutrițională foarte mare.

Fructul are dimensiuni și forme variabile, în funcție de climă, locul unde crește copacul și cel care le cultivă. Uleiul de măsline extravirgin este produsul obținut prin presarea măslinelor printr-un proces mecanic, fiind un aliment natural, cu o aromă unică.

Există multe tipuri de ulei, dar cel mai bun din toate punctele de vedere este uleiul de măsline extravirgin fiind obținut din măsline de cea mai bună calitate, care sunt duse la presat imediat după ce au fost culese.

În funcție de aciditate și puritate avem categorii diferite de ulei de măsline:

Uleiul de măsline extravirgin este singurul ulei vegetal obținut doar prin presare, fără alte manipulări sau intervenții chimice. Conține vitaminele E, A, K, D, toate cu proprietăți antioxidante și un efect protector al celulelor din organism. Niveul de aciditate este de până la 0,8% și acesta poate fi consumat imediat după presare.

Uleiul de măsline virgin are o aciditate de până în 2% și nu este rafinat

Uleiul de măsline este produs din ulei de măsline rafinat la care se adaugă ulei de măsline virgin pentru a-i îmbunătăți gustul. Nivelul maxim de aciditate este de 1,5%.

Ulei de măsline din resturi de fruct este produs din ceea ce rămâne după prima presă și are o aciditate maximă de 1,5%. Se adaugă puțin ulei de măsline extravirgin în combinație.

Uleiul de măsline extravirgin este una dintre cele mai recomandate grăsimi în nutriție, nu doar pentru aromă și gust, ci și pentru că este compus în mare parte din grăsimi monosaturate.

Uleiul de măsline extravirgin are proprietăți nutritive extraordinare, fiind bogat în atioxidanți și vitaminele vitaminele A, B1, B2, C, D, E, K și fier.

Comparativ cu alte uleiuri vegetale, uleiul de măsline extravirgin are beneficii importante asupra sănătății și este recomandat tuturor celor care vor să aibă un regim de viață sănătos.

Consumul de ulei de măsline extravirgin are un efect benefic asupra sănătății sistemului cardiovascular, are un efect antiinflamator, iar acidul oleic contribuie la prevenirea unor forme de cancer.

De asemenea, este recomandat în cazul unor afecțiuni ale stomacului, dar și în unele afecțiuni ale pielii. Este un aliment ușor de digerat și ajută la digestie. Folosirea lui în bucătărie este indicată, alimentele preparate cu ulei de măsline extravirgin având o toleranță gastrică și intestinală excelentă.

Uleiul de măsline extravirgin este folosit și în industria cosmetică cu numeroase beneficii și în acest domeniu.

Ținând cont de toate acestea, îți recomandăm să începi să folosești și tu, dacă nu o faci deja, uleiul de măsline în bucătărie și nu doar pentru claiscele salate.

Citește și despre: Trufe negre de Norcia

Urmărește pizzasipaste.ro pe FacebookInstagram și YouTube

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.