Lacul Como, sau cum spun italienii Lago di Como, este o zonă idilică din Italia unde poți descoperi peste 30 de localități absolut superbe.
La Milano poți să pierzi ore în șir la o cafea, poți să savurezi un gelato vero peste tot sau să faci shopping pe Via Monte Napoleone sau în Galleria Vittorio Emanuele II.
Poți să stai doar tu cu gândurile tale în fața Domului sau să vezi operele de la Fondazione Prada. Dacă ai făcut toate acestea, e clar, trebuie să pleci spre Lacul Como. Se ajunge ușor, în aproximativ 45 de minute, cu trenul din gara centrală din Milano. Iar prețul unui bilet este de 18 euro.
Îți recomandăm să ajungi aici primăvara sau toamna pentru că vei descoperi niște culori pe care nu le-ai mai văzut niciodată. Tot de aici ajungi foarte ușor și în Alpii Elvețieni, dacă vrei să respiri și mai mult aer de munte.
După ce ajungi în gara din Como poți să o iei pe jos în zona de unde pleacă feriboturile spre oricare dintre orășelele de pe lac.
Un drum până la Menaggio costă cam 15 euro și durează o oră. Până la plecare poți să-ți pierzi timpul în numeroasele baruri și restaurante din jur. Cel mai bun mod de a da un tur lacului este cu feribotul. Poți să cobori unde vrei și apoi să aștepți următorul pentru a-ți continua călătoria.
Îți place să călătorești? Citește și TRAVELING MAG!
Din Menaggio spre Bellagio prețul biletului este de 5 euro și aici îți recomandăm să faci un tur istoric al orașului. Vei vedea că nu degeaba este numit “Perla de pe Lacul Como”.
Poți să mai pierzi alte două – trei ore plimbându-te prin oraș. Tot cu 5 euro poți ajunge din Bellagio la Tremezzo unde îți recomandăm să vezi grădinile de la Villa Carlotta.
Un panini cu mozzarella și un pahar de vin roșu la Via Portici San Pietro completează un tablou perfect. Dacă vrei o experiență specială poți lua masa și la Grand Hotel Tremezzo.
Dacă nu vrei să stai atât de mult timp pe apă poți să faci un tur și cu autobuzul, iar în Como trebuie să te plimbi cu funicularul. Cele 7 minute pe traseul Como-Brunate te costă 5,5 euro, dar vederea de sus face toți banii.
Îți garantăm că vei avea o zi, sau două, sau trei… absolut spectaculoase în această zonă. Nu garantăm însă că te vei întâlni și cu George Clooney, proprietarul unei căsuțe pe malul lacului.